Tavanele cu riflaje sunt o soluție modernă și practică pentru amenajarea spațiilor interioare. Spre deosebire de un tavan clasic din gips-carton, sistemul de riflaje suspendate pe tije filetate oferă spațiului un aspect aerisit, adâncime și un design deosebit.
Avantajele principale ale sistemului:
- Siguranță și Sănătate: Produs ecologic, fără miros și cu emisii reduse.
- Mascarea instalațiilor: Ascunde discret cablurile electrice, tuburile de ventilație și climatizarea, fără să le blocheze complet accesul.
- Mentenanță ușoară: Fiecare profil se poate scoate și pune la loc individual în doar câteva secunde, fără să deteriorezi tavanul.
- Rezistență: Este impermeabil și rezistent la umiditate, mucegai, praf sau insecte.
Înainte de a începe montajul, asigurați-vă că aveți la îndemână toate componentele și echipamentele de mai jos:
| Componentă | Rol în Ansamblu |
| Tije Filetate | Preluarea sarcinii și suspendarea structurii de tavanul din beton/zidărie |
| Sistem ancorare | Fixarea ultrarezistentă a tijelor filetate în placa de tavan. |
| Grinzi portante | Susținerea profilelor decorative și menținerea distanței/pasului constant |
| Șaibe & Piulițe | Reglajul fin pe înălțime și fixarea fermă a grinzii pe tija filetată |
| Profil Tavan | Elementul estetic vizibil. |

1. Pregătirea Tavanului și Trasarea Punctelor de Fixare
Stabiliți înălțimea la care va fi suspendat tavanul. Proiectați linia de nivel pe toți pereții camerei. Marcați pe tavan traseul grinzilor portante și punctele de ancorare ale tijelor filetate.
2. Ancorarea Tijelor Filetate în Tavan
Executați găurile în tavanul din beton conform marcajelor. Introduceți ancorele metalice de expansiune sau folosiți soluția cu ancoră chimică. Înșurubați tijele filetate de diametru Ø8 mm în ancore până la fixarea fermă.
3. Fixarea și Nivelarea Grinzilor Portante
Introduceți grinzile portante pe tijele filetate. Fixați fiecare grindă utilizând două șaibe și două piulițe M8 (una deasupra grinzii și una dedesubt, pentru contra-piuliță). Reglând piulițele de pe tijă, ajustați înălțimea fiecărei grinzi până obțineți un plan perfect orizontal.
3. Montajul Profilelor Tip Riflaj (Clipsarea)
Profilele se montează succesiv, unul după altul, prin sistemul facil de clipsare. !!! Introduceți profilul de riflaj într-o poziție ușor oblică în primul canal al grinzii portante. Deschideți ușor cu mâna marginile flexibile ale profilului. Așezați și împingeți până când se poziționează și se blochează în al doilea canal al grinzii portante.
Cum se demontează riflajele? (Mentenanță facilă)
Unul dintre marile avantaje ale acestui sistem este că profilele se pot demonta la fel de ușor cum s-au montat, fără a fi necesară distrugerea vreunei piese sau utilizarea de unelte speciale. Aceasta este soluția ideală dacă aveți nevoie de acces la instalația electrică.
Instrucțiuni de Demontare Sigură:
1. Începeți prin a deschide puțin cu degetele marginile superioare ale profilului dorit.
2. Înclinați profilul în poziție oblică pentru a ieși ușor din primul canal al grinzii portante.
3. Extrageți profilul cu grijă și din cel de-al doilea canal al grinzii.